Soluţii europene pentru criza financiară şi supravegherea pieţelor
Un document prezentat Parlamentului European propune măsuri concrete pentru îmbunătăţirea transparenţei pieţelor, prin evaluarea adecvată şi monitorizarea riscurilor produselor financiare complexe şi pentru ameliorarea securizării, ceea ce înseamnă mai multă transparenţă, claritate şi disponibilitate periodică (trimestrială) a datelor
Europarlamentarul liberal Daniel Dăianu şi europarlamentarul olandez Ieke Van den Burg au prezentat, în Parlamentul European, raportul preliminar privind Criza financiară şi sistemul de supraveghere a pieţelor financiare. Potrivit unui comunicat de presă, documentul trasează soluţii la trei mari probleme: îmbunătăţirea cadrului de reglementare şi a transparenţei serviciilor financiare din UE, măsuri privind stabilitatea financiară şi riscurile sistemice şi reforma mecanismului de supraveghere. Raportul propune, printre altele, dezvoltarea unui cadru adecvat privind capitalul entităţilor care operează pe pieţele financiare. Printre măsurile propuse se află impunerea de cerinţe stricte privind capitalul şi întărirea lor în situaţii extreme, măsuri anticiclice, îmbunătăţirea managementului riscului şi reforma modalităţilor de evaluare a riscului, norme privind evaluarea produselor financiare complexe şi derivatele. „Prevederile actuale şi modul de supraveghere ale pieţei financiare sunt depăşite. Avem o criză financiară globalizată în plină desfăşurare, cu efecte severe asupra economiei reale. Trebuie să luăm măsuri consistente de reformă. Sunt convins că şi populaţia este conştientă de această situaţie, dacă examinăm criza creditului ipotecar din SUA, sau înăsprirea puternică a costului creditului pe toate pieţele“, a susţinut Daniel Dăianu, cu ocazia prezentării raportului. Mai multă transparenţă Cei doi europarlamentari au cuprins în documentul final, alături de idei personale, opinii relevante exprimate de specialişti în domeniu în cadrul meselor rotunde şi al audierilor publice organizate în ultimele luni, dar şi o analiză a crizei financiare, făcută de Dăianu într-un seminar organizat de ALDE în PE. Documentul redactat propune măsuri concrete pentru îmbunătăţirea transparenţei pieţelor prin evaluarea adecvată şi monitorizarea riscurilor produselor financiare complexe şi pentru ameliorarea securitizării, ceea ce înseamnă mai multă transparenţă, claritate şi disponibilitate periodică (trimestrială) a datelor. De asemenea, raportul propune reglementări clare privind conflictul de interese în cazul agenţiilor de rating, pentru a creşte obiectivitatea acestora, dar şi soluţii pentru ca schemele de remunerare utilizate de instituţii financiare să fie publice şi, mai ales, echilibrate. Obligativitatea unui fond de garantare pentru toate instituţiile financiare de pe piaţă şi a unui plafon minim pentru acest fond sunt alte elemente cheie. Organism european de supraveghere a pieţelor financiare O altă propunere se referă la rolul Băncii Centrale Europene, care ar trebui să dezvolte o bază de date, precum şi scenarii şi politici cu privire la macro-supravegherea prudenţială şi stabilitatea financiară a pieţelor. Raportorii consideră, de asemenea, că băncile centrale şi organismele de supraveghere din UE ar trebui să furnizeze BCE informaţii pentru a-i uşura activitatea şi a preveni riscurile sistemice. Documentul prezentat în Comisia ECON a PE propune şi crearea unui organism european de supraveghere a pieţelor financiare, capabil să sesizeze la timp elementele unei posibile crize sistemice. „În condiţiile globalizării pieţelor şi ale unor efecte de contagiune foarte intense, toate aceste măsuri pe care intenţionăm să le luăm la nivelul UE trebuie dublate de o colaborare mult mai strânsă la nivel global, pentru a putea acţiona la timp şi a evita căderea pieţelor financiare pe principiul jocului de domino“, a adăugat europarlamentarul liberal. Conform procedurii parlamentare, eurodeputaţii pot depune amendamente la raport până în luna iulie, urmând ca documentul final negociat să fie adoptat în sesiunea plenară din septembrie, la Strasbourg.