Soluţii pentru combaterea risipei alimentare
Aproximativ 6.000 de tone de alimente bune de consum sunt aruncate zilnic la gunoi în România, deşi 7 milioane de oameni, adică o treime din populaţia ţării, se află în pragul sărăciei, arată datele Băncii pentru Alimente Bucureşti, proiect care funcţionează şi la Cluj, Roman, iar de luna viitoare, și la Braşov.
Risipa alimentară este o problemă în țara noastră, în contextul în care 66% dintre familiile din mediul rural nu îşi pot asigura hrana zilnică, iar jumătate dintre copiii de la ţară se află în risc de sărăcie extremă.
Banca pentru Colectarea şi Distribuţia Alimentelor propune, încă din 2016, când a fost înfiinţată, un mecanism prin care produsele alimentare şi de igienă personală, aflate în termen de valabilitate, precum şi cele care nu mai sunt necesare deţinătorilor, dar care sunt bune pentru utilizare, să fie colectate, depozitate corespunzător şi apoi redistribuite gratuit organizaţiilor care oferă servicii persoanelor defavorizate.
„Este o problemă spinoasă, care ne priveşte pe noi toţi şi a cărei rezolvare poate să aducă o alinare în rândul familiilor nevoiaşe. Banca de Alimente a fost înfiinţată acum trei ani, în Bucureşti, ca un proiect-pilot pentru România (...), acum există o a doua bancă la Cluj, a treia la Roman şi avem un proiect care va funcţiona la Braşov de luna viitoare. Ne dorim ca încet, sustenabil, să facem ca fiecare regiune a României să aibă o astfel de bancă”, a afirmat Gabriel Sescu, preşedintele Băncii pentru Colectarea şi Distribuţia Alimentelor, într-o conferinţă de profil.
Potrivit acestuia, modelul este simplu şi funcţionează deja în multe ţări din Europa: „Suntem monitorizaţi de Federaţia Europeană a Băncilor pentru Alimente pentru a vedea dacă respectăm regulile de depozitare, dacă organizaţiile beneficiare şi persoanele fizice care primesc alimente sunt într-adevăr cazuri sociale. Una dintre problemele ridicate acum trei ani era dacă vor ajunge bunurile la cei care au nevoie, pentru că în România e destul de obişnuit ca lucrurile să fie deturnate”.
Banca lucrează cu peste 100 de ONG-uri şi până acum, în acest an, au fost colectate 609 tone de alimente, în principal de la marile lanţuri de magazine și care au avut 20.000 de beneficiari direcţi.
Potrivit unui studiu al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor - InfoCons, jumătate din consumatorii români risipesc lunar aproape 25% din totalul produselor alimentare. Produsele proaspete (carne, legume, fructe, ouă, brânzeturi, lactate) sunt cele care par a fi cel mai puţin risipite.