Soluţii pentru problema încălzirii urbane în România

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 13 Octombrie 2016

Introducerea contoarelor individuale la căldură şi gestionarea integrată a sistemului de termoficare (producţie, transport şi distribuţie a agentului termic) sunt soluţiile pentru problema încălzirii urbane în România, susţin reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Peste 44% din pierderile energetice ale României vin din zona încălzirii locuinţelor.

„Termoficarea urbană în oraşele mari din România rămâne, în continuare, o problemă fără soluţii. Dacă nu vom schimba modul de abordare a problemei, nu vom avea succes”, a afirmat, recent, Emil Calotă, vicepreşedintele ANRE, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice. După ce a participat la o întâlnire cu parlamentarii europeni din Comisia de eficienţă energetică şi regenerabile, Calotă spune că a înțeles că „nu există şi nu va exista, la nivel european, o preocupare pe tema încălzirii urbane, întrucât aceasta este o problemă locală”. Oficialul ANRE a arătat că soluţiile problemelor din sistemul de încălzire trebuie gândite integrat, nu separat pe partea de producţie, transport, distribuţie şi furnizare, unde, în prezent, decidenţii sunt diferiţi.
Potrivit acestuia, cea mai mare ineficienţă din Europa şi din România o constituie zona locuinţelor, unde se regăsesc peste 40% din pierderile energetice la nivel european, pondere care ajunge la 44% în România, iar aceste pierderi ce se regăsesc în facturile românilor.

„Cetăţeanul trebuie să aibă încredere că, de exemplu, în Bucureşti, RADET îi asigură un serviciu de calitate, iar factura este corectă, făcută pe consumul real. Deci n-o să putem avea o piaţă consolidată de energie termică până când nu vom avea contorizare individuală. Ca să am contorizare individuală trebuie să schimb în România 95% din infrastructura de distribuţie în bloc, care înseamnă să trec de pe distribuţie verticală la cea pe orizontală”, a mai arătat vicepreşedintele ANRE, citat de Agerpres.

Calotă a mai spus că introducerea contoarelor individuale ar trebui să fie singurul efort pe care trebuie să-l facă primăriile din bugetul local, iar modificările infrastructurii de distribuţie în blocuri să fie realizate cu ajutorul banilor europeni. „Reabilitarea blocurilor să înceapă cu schimbarea de distribuţie, care să permită contoare individuale. Dacă realizăm, într-un oraş mare, acest lucru, consumatorii nu vor mai pleca, pentru că vor avea dreptul de a opri şi de a porni alimentarea când vor şi să ţină nivelul de confort termic aşa cum îl doresc”.

El a amintit că aproape jumătate dintre consumatorii de energie din România intră în categoria celor vulnerabili, care au probleme cu plata facturii la utilităţi. „Peste 42% din cetăţenii români sunt în categoria celor vulnerabili şi au probleme cu plata facturii. Nu poţi face protecţie decât la nivelul cetăţeanului, iar atâta timp cât contorizarea individuală nu va fi posibilă, protecţia socială nu va fi finalizată”, a mai spus oficialul ANRE.

Proiectul de contorizare individuală pentru sistemele centralizate de termoficare constă în montarea de contoare individuale, module de scară de bloc şi module de apartament. Conform specialiştilor, unul din avantajele proiectului constă în faptul că vor fi montate instalaţii noi de distribuţie a căldurii, iar facturile vor fi mai mici, pentru că pierderile de pe reţea nu vor mai fi trecute în contul consumatorului, fiecare plătind strict cât consumă. Totodată, deconectarea individuală a rău-platnicilor va fi posibilă fără a-i afecta pe ceilalţi consumatori de pe scară.