Soluții pentru traficul de la Ruse
Blocajele în traficul camioanelor la punctul de trecere de la Ruse determină autoritățile de la Sofia să caute soluții pentru descongestionare, scrie BTA. Într-o ședință cu mai mulți miniștri, premierul bulgar Dimitar Glavchev a cerut acțiuni rapide și discuții cu omologii români pentru ca eforturile să fie coordonate. El a fost ferm că fluxul de camioane ar trebui separat în două şiruri, unul pentru cele din ţările UE şi altul pentru non-UE. Situația se datorează lucrărilor la secţiunea bulgară a podului Giurgiu-Ruse, începute la 10 iulie, și restricționării traficului pe o singură bandă. (C. Z.)