Şomerii din UE vor primi ajutor financiar timp de 24 de luni
▲ Statele membre ale UE au ajuns la un acord privind modul de acordare a ajutoarelor financiare persoanelor ajunse şomere din cauza crizei, prin intermediul Fondului European de Adaptare la Globalizare ▲ Sumele de bani vor fi folosite pentru reconversia profesională, pe baza unor programe întocmite de statele comunitare ▲
Muncitorii rămaşi fără slujbe pot accesa mai uşor bani pentru reconversie profesională, ca urmare a unui acord la care au ajuns statele Uniunii Europene. „Preşedinţia cehă a UE a ajuns la un acord cu Parlamentul European şi statele membre ale UE cu privire la noile condiţii în baza cărora lucrătorii concediaţi vor avea dreptul să beneficieze de ajutoare din cadrul Fondului European de Adaptare la Globalizare“, se arată într-un comunicat. Comisia Europeană a propus în decembrie 2008 extinderea reglementărilor referitoare la atribuirea acestor ajutoare, măsura fiind prevăzută în cadrul planului european de relansare. Înfiinţat în decembrie 2006, Fondul European de Adaptare la Globalizare permite acordarea unui ajutor atunci când mai mult de 1.000 de lucrători dintr-o întreprindere sau dintr-un sector regional sunt concediaţi în mai puţin de patru luni, ca urmare a unor „transformări profunde la nivelul schimburilor comerciale internaţionale“. Potrivit acordului încheiat la mijlocul săptămânii, motivul atribuirii acestor ajutoare va fi extins, de acum înainte, urmând să fie deblocate şi pentru reinserţia profesională a lucrătorilor afectaţi de criza economică. Ajutoarele se vor acorda şi dacă numărul lucrătorilor concediaţi este de 500, după cum propusese Executivul comunitar. De asemenea, dacă la ora actuală UE plăteşte 50% din suma mobilizată pentru un proiect, iar statul membru în cauză, restul de 50%, nivelul de intervenţie a UE va creşte de acum înainte la 65%, potrivit acordului respectiv. Lucrătorii vor putea beneficia de ajutoare pe o perioadă de 24 de luni, faţă de numai 12 luni, cât este în prezent. Aceste modificări mai au nevoie de avizul formal din partea Parlamentului European şi a statelor membre ale Uniunii şi vor putea intra în vigoare înainte de sfârşitul lui 2009.