Şoricelul Kras

M-am gândit zilele acestea, dragi copii, să vă mai bucur cu o poveste a profesoarei Claudia Lizica Groza, pentru că ştiu că multora dintre voi v-a plăcut povestea "Furtuna şi îngerii".

Era odată un şoricel cu sânge albastru. Provenea dintr-o familie bogată. Numele lui era Kras. Avea blăniţa cenuşie, curată, cu păr aspru, îngrijit, care de la depărtare părea a fi un frac. Ochii de un albastru închis, strălucitor te fascinau de la prima privire. Urechile erau roz şi emanau eleganţă prin poziţia lor. Gheruţele erau scur te, aranjate şi codiţa era pieptănată şi prezenta un papion la baza ei. Nu avea fraţi sau surori şi se plictisea singur. Nici un şoarece nu îl lua în seamă, căci el nu era obişnuit să se aventureze, să mănânce din cămara oamenilor, să îşi rişte viaţa furând mâncare din rafturile magazinelor. Era un şoarece ciudat pentru ei. Şoricelul Kras voia să trăiască din plin viaţa, voia să împartă hrana de calitate cu cei din rasa lui. Într-o zi, pe nepusă masă, porni în aventura vieţii sale. Îşi părăsi galeria şi după un drum de câteva zile, fără mâncare şi cu apă băută de prin bălţile formate în urma ploii, ajunse într-un magazin alimentar. Se ascunse în magazie, printre navetele cu pâine, unde întâlni alţi şoareci, care îl priviră cu invidie. - Sunt lihnit de foame. Vă rog, învăţaţi-mă cum să fur. Şoriceii râseră şi râseră şi iar râseră. Unuia dintre ei i se făcu milă de el şi îi aduse o bucată de pâine. - Să îţi meargă bine. Mulţumesc foarte frumos! Dinspre uşa ce despărţea magazinul de încăperea în care se aflau ei se auzi un foşnet. Patronul magazinului intră în magazie. Şoarecii, ştiind ce urma, fugiră în direcţii diferite şi se ascunseră în găurile lor. Kras habar nu avea pe cine să urmeze, aşa că rămase în mijlocul magaziei. - Ahhaaa. Te-am prins, mormăi patronul încet, pentru a nu atrage atenţia angajaţilor. Nu termină bine de spus aceste cuvinte, că îl şi prinse de codiţa îngrijită şi se miră când observă papionul de la baza ei. După ce se uită cu atenţie la el, ridicând uimit o sprânceană, patronul îşi zise: "Am să te pun într-o cuşcă. Ai ceva special. Nu ştiu exact ce, dar nu eşti asemenea şoarecilor văzuţi până acum." Închis într-o cuşcă, trist şi abătut, Kras îşi dădu seama că nu trebuia să plece de acasă. O dată pe zi, patronul îi dădea o bucată de pâine uscată şi un bol cu apă. Şoricelul slăbea cu fiecare zi ce trecea. Avea sarcina de a ascuţi cuţitele malaxoarelor, adică aparatele care amestecau făina cu apă pentru a face aluatul de pâine. Lăbuţele îi deveniseră aspre şi-l dureau. Într-un colţ al magaziei stătea un ţânţar. Îl observa zi de zi, seară de seară. Într-una din seri, hotărî să îi vorbească şoricelului Kras. - Aşa nu se poate! Trebuie să iei atitudine, să faci ceva, să reacţionezi. Nu ai să mai rezişti mult, grăi ţânţarul. Patronul magazinului hotărî să-l omoare pe Kras. Îl folosise suficient, urma să îi vină inspecţie, aşa că nu-l mai putea ascunde. Ţânţarul auzi discuţia şi se întristă. Decise să-l păzească atent pe şoricel, iar între timp să elaboreze un plan de acţiune. (Va urma)