Spania: Cel mai puternic cutremur din ultimii 55 de ani
Cutremurul cu magnitudinea de 5.1, produs, miercuri, în sud-estul Spaniei, a provocat decesul a cel puţin opt persoane, generând panică în oraşul Lorca, unde numeroase clădiri s-au prăbuşit, iar locuitorii au ieşit cu miile pe străzi.
Aproximativ 167 de răniţi, dintre care trei sunt în stare gravă, au fost spitalizaţi după cutremurul de miercuri. Seismul cu magnitudinea de 5,1, resimţit până la Madrid, la circa 350 de kilometri nord-vest, a fost înregistrat la ora 18:47 (19:47 ora României) şi a avut epicentrul situat în regiunea Lorca. O unitate militară de intervenţie, formată din 225 de persoane, a fost trimisă la faţa locului, împreună cu 400 de membri ai echipelor de salvare, în timp ce Crucea Roşie a instalat trei spitale de campanie. În centrul oraşului Lorca, unele clădiri erau pe punctul de a se prăbuşi, în timp ce echipele de salvare continuau să evacueze locuitorii. Potrivit autorităţilor locale, aproximativ 10 mii de persoane au fost evacuate din acest oraş cu 92 de mii de locuitori, situat la 70 de kilometri sud-vest de Murcia. Pe străzile pline de dărâmături, cu faţadele clădirilor distruse, pietrele cădeau în continuare de pe ziduri, iar maşinile erau acoperite de tone de moloz. Cutremurul, resimţit în tot sudul Spaniei, este cel mai puternic înregistrat în această ţară din aprilie 1956, când au murit 12 persoane şi alte peste 70 au fost rănite în mai multe oraşe din regiunea Granada, în Andalusia. Seismul de miercuri seară are ca origine interacţionarea a două plăci tectonice, cea iberică, care face parte din placa europeană, cu cea africană. Un expert al Consiliului Superior de Investigaţii Ştiinţifice (CSIC) arată că seismele din Peninsula Iberică nu ajung la o magnitudine similară celor din zone precum Japonia, având în vedere că este vorba de o coliziune şi o subducţie, când, în timpul deplasării, placa mai grea intră sub cea uşoară, notează ziarul "ABC".