Spania văzută de 4 fotografi

Data: 05 Ianuarie 2021

Ambasada Spaniei la Bucureşti, în colaborare cu Centrul de Artă din Alcobendas şi cu sprijinul Muzeului Municipiului Bucureşti, a organizat expoziţia în aer liber „Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli”. Colecţia de fotografii alb-negru aduce în prim-plan lucrări celebre ale unora dintre cei mai importanţi exponenţi ai fotografiei spaniole din a doua jumătate a secolului 20: Joan Colom, Alberto Schommer, Eugeni Forcano şi Rafael Sanz Lobato. Expoziţia scoate în evidenţă calitatea extraordinară a celor patru fotografi, capacitatea acestora de a inova şi de a experimenta în limbajul fotografic, precum şi multitudinea tehnicilor abordate în acea perioadă. Fotografiile pot fi admirate până la data de 16 ianuarie, la Casa Filipescu-Cesianu, de pe Calea Victoriei. (A. D.)