„Spărgătorii Kogo“, prinşi de poliţişti

Data: 03 Martie 2009

O grupare de hoţi cunoscută sub numele de „Spărgătorii Kogo“, formată din trei bărbaţi, doi din Bucureşti şi unul din judeţul Ilfov, specializaţi în furturile din locuinţe şi societăţi comerciale, a fost anihilată de poliţiştii bucureşteni. Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Capitalei, cei trei infractori - cu vârste cuprinse între 21 şi 39 de ani - toţi cu antecedente penale, au fost reţinuţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, la puţin timp după ce au pătruns într-o societate comercială din sectorul 4, forţând uşa de acces prin metoda ruperii butucului. Poliţiştii au descoperit în apropierea societăţii menţionate un autoturism cu care hoţii urmau să dispară de la locul faptei, în interiorul căruia se aflau diverse instrumente de spargere, bunuri deja furate din respectiva societate şi bunuri provenite din comiterea altor infracţiuni. Prejudiciul cauzat, de aproximativ 26 de mii de lei, a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate. Hoţii au fost prinşi după ce au fost monitorizaţi de către oamenii legii, în perioada ianuarie-februarie 2009. Cei trei au comis mai multe furturi în sectoarele 1, 3 şi 4 din Capitală. „Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale - Poliţia Sectorului 3 şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale“, se precizează în comunicatul Biroului de presă al Poliţiei Capitalei.