Spectacol caritabil la Casa Universitarilor

Data: 03 Decembrie 2014

Sala „Auditorium Maximum“ a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca va găzdui marţi, 9 decembrie, un spectacol caritabil intitulat „Să dăruim colinde de Naşterea Domnului“. Scopul evenimentului este de a sprijini construirea aşezământului „Sfântul Onufrie“ de la Mănăstirea Floreşti. Vor urca pe scenă interpreţii de muzică clasică Florina şi Florin Mariş Hinsu, Marius Meca şi Clubul vedetelor, elevi de la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia“, Grupul „Ciuleandra“ de la Colegiul Naţional, dar şi elevi şi grupuri de la alte şcoli şi licee din municipiu. Pentru viitorii beneficiari ai aşezământului „Sfântului Onufrie“ vor susţine un spectacol de colinde şi copiii de la Mănăstirea Dumbrava.

Spectacolul va începe la orele 19.00, iar invitaţiile care costă 10 lei se pot achiziţiona de la magazinele bisericeşti din Piaţa Avram Iancu sau de la intrarea în sala de spectacole.

Concertul face parte din campania umanitară „Toţi copiii au nevoie de iubire“, demarată anul trecut de Asociaţia Filantropică „Sfântul Onufrie“. Prin evenimente caritabile se doreşte strângerea fondurilor necesare la construirea celor 4 case de tip familial pentru copiii aflaţi în dificultate. Până acum s-au construit două dintre casele de tip familial, urmând a fi mobilate. (Andreea Pâgleşan)