Spectacol de Crăciun la Biserica „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc
Duminică, 22 decembrie 2013, începând cu ora 11:30, la Biserica „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc din Bucureşti va avea loc ediţia a V-a a spectacolului cultural-artistic „Poveste de Crăciun“, dedicat promovării colaborării dintre parohie şi Şcoala Gimnazială „Maica Domnului“ din sectorul 2 al Capitalei în cadrul programului catehetic „Ateneul Sfântului Pantelimon“. „Spectacolul dedicat sărbătorii Naşterii Domnului este structurat pe trei secţiuni, respectiv colinde interpretate de Corul «Colindiţa» al Şcolii Gimnaziale «Maica Domnului», piesa tradiţională de teatru «Poveste de Crăciun» şi expoziţie fotografică cu imagini ale participării trupei de teatru «Ateneul Sfântului Pantelimon» la spectacolul «Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor» care s-a desfăşurat în Aula Magna «Teoctist Patriarhul» din Palatul Patriarhiei în data de 5 decembrie, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Trupa de teatru religios parohial, intitulată «Ateneul Sfântului Pantelimon», reprezintă o formă concretă a parteneriatului informal ce există la nivel local între Parohia «Sfântul Pantelimon» - Foişorul de Foc şi elevii şcolilor şi grădiniţelor de stat sau particulare din apropierea acesteia, aşa cum este, spre exemplu, cazul Şcolii Gimnaziale «Maica Domnului» din sectorul 2, unde, din anul 2004, a fost amenajat Paraclisul Maicii Domnului (cabinet de religie)“, ne-a declarat pr. Bogdan Teleanu, slujitor al Parohiei „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc.