Spectacol de încheiere a anului şcolar în centrele Filantropia

Un articol de: Oana Rusu - 20 Iunie 2013

Copiii cu dizabilităţi multiple şi severe ocrotiţi în cadrul caselor de tip familial „Sfânta Ana“ şi „Sfânta Maria“ din Alba Iulia au încheiat joi, 20 iunie, anul şcolar. În cele două case de tip familial, aflate sub oblăduirea Arhiepiscopiei Alba Iuliei, sunt ocrotiţi 30 de copii, conform unui comunicat al biroului de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Copiii au fost premiaţi pentru rezultatele obţinute în pregătirea şcolară. De asemenea, aceştia au pregătit cântece, poezii şi au pus în scenă o piesă de teatru după povestea „Capra cu trei iezi“.

„Biserica Ortodoxă Română vine mereu în întâmpinarea nevoilor societăţii în care trăim şi, dincolo de mesajul sacramental are o implicare şi o prezenţă vie în viaţa comunităţilor prin activităţile de asistenţă socială pe care le desfăşoară. Ea nu doar propovăduieşte grija faţă de aproape, ci se implică în mod concret şi material în destinul celor nevoiaşi“, a spus părintele Teofil Grigore Slevaş, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Totoi, care a adăugat că Biserica nu putea rămâne indiferentă nici la problemele copiilor cu dizabilităţi şi nevoi speciale.

Casele de tip familial

Casele de tip familial „Sfânta Ana“ şi „Sfânta Maria“ din Alba Iulia au fost înfiinţate în 2006, în urma unui proiect derulat de Fundaţia Hope and Homes for Children din Baia Mare în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Alba. Din vara anului 2012, cele două case de tip familial au fost preluate de Filantropia Ortodoxă Totoi, filială a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. În prezent, în cadrul celor două case de tip familial sunt ocrotiţi şi îngrijiţi 30 de copii cu dizabilităţi multiple şi severe, cu vârste între două luni şi 18 ani. Copiii provin în mare parte din fostul Leagăn de copii din Alba Iulia, care în anii 2000 a fost desfiinţat în cadrul procesului de reorganizare a sistemului de asistenţă socială din România. Cele două case de tip familial funcţionează în cadrul unui parteneriat încheiat între Arhiepiscopia Alba Iuliei, Filiala Filantropia Ortodoxă Totoi, Consiliul Judeţean Alba şi DGASPC Alba.