Spectacol de teatru cu actori deţinuţi la Craiova
Departamentul de Arte al Universităţii din Craiova a găzduit vineri, 28 septembrie, spectacolul "Un singur om", pus în scenă de Dragoş Andronie, masterand al Departamentului de Arte din cadrul Facultăţii de Litere. Din distribuţia spectacolului au făcut parte persoane private de libertate de la Penitenciarul Craiova. Protocolul dintre Universitatea din Craiova şi Penitenciarul Craiova a fost încheiat cu scopul realizării unor spectacole care vor fi prezentate atât în comunitate, în penitenciare, cât şi la festivaluri de gen pentru promovarea unei imagini corecte a penitenciarului în societate, a activităţilor desfăşurate de persoanele private de libertate, a eforturilor acestora pentru reintegrare socială şi realizarea unor materiale audio-video care vor fi promovate", a informat Biroul de presă al Universităţii din Craiova. (Gabriela Popescu)