Spectacol de teatru și expoziție fotodocumentară la Reșița

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 27 Aprilie 2018

La Reșița a fost pusă în scenă, în cadrul acestei săptămâni, o piesă de teatru dedicată femeilor purtătoare de miruri. Elevii semina­riști și studenții teologi din Ca­ransebeș, îndrumați de părintele prof. Pătruț Bănăduc, au oferit publicului o interpretare de ex­cepție a momentelor care au urmat Învierii Domnului. Spectacolul de teatru „Mironosițele” face parte din manifestările „Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului”, ajunse anul acesta la cea de-a 12-a ediție. Piesa de teatru a fost scrisă în perioada interbelică de dramaturgul Victor Ioan Popa.

„Mai presus de mesajul artistic al piesei pe care am vizionat-o, aceasta ne îndeamnă s-o primim în inimile noastre în fiecare an și să nu ne plictisim de această piesă. Fără îndoială este vorba de mesajul pascal, dar dacă mergem mai în adâncime, înțele­gem că piesa «Mironosițele» în­deplinește mandatul pascal, și anume: «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi». Acesta a fost mandatul lui Iisus Cel înviat când a intrat prin ușile încuiate la apostolii Săi, acesta este și mesajul piesei și considerăm că trebuie să fie în inima fiecăruia dintre cei care au fost prezenți, iar mesajul să fie perpetuat și dus în casele fiecărui creștin”, a arătat părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caranse­beșului.

După piesa de teatru, în foaierul Teatrului de Vest din Reșița a fost vernisată expoziția fotodocumentară „Episcopia Caransebe­șului și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, imagini și documente ce atestă participarea bănățenilor la Marea Unire de la Alba Iulia.