Spectacol folcloric al seminariştilor clujeni
Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, sub îndrumarea profesoarelor Marcela Iuga și Ioana Mureșan, au susținut un spectacol folcloric în aula „Nicolae Ivan”, în cadrul manifestării „Glasul folclorului în luna dorului”, ediţia a II-a. „Folclorul este prima manifestare de creație artistică a unui popor și el stă la baza creației artistice culte, așa cum Sfânta Tradiție a Bisericii, alături de Sfânta Scriptură, ne-au transmis izvorul sigur al credinței și al cunoștințelor noastre despre cum să trăim pe pământ și cum vom dobândi și viața de veci. Biserica și școala au avut și au în continuare un rol important în conservarea și transmiterea spre generațiile viitoare a acestor comori de suflet românesc”, au transmis organizatorii .