Spectacol folcloric la Seminarul clujean
Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârşitul anului şcolar şi începerea vacanţei de vară prin joc şi voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureşan şi Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului“. Manifestarea a avut loc în sala „Nicolae Ivan“ de la Centrul Eparhial şi a cuprins pricesne, muzică tradiţională, momente de joc şi prezentarea portului popular. În deschiderea spectacolului, părintele director Liviu Vidican Manci a adresat un scurt cuvânt în care i-a felicitat pe coordonatori şi pe elevii implicaţi, subliniind în mod deosebit legătura sănătoasă şi de viitor ce s-a creat între clasele de pastorală şi cele de filologie. De asemenea, i-a îndemnat, indiferent de ce vor alege să studieze pe viitor, să fie buni creştini, să nu îşi uite rădăcinile şi strămoşii, învăţând să iubească tradiţiile neamului românesc, să-şi afirme identitatea religioasă şi culturală.
Cei peste 20 de elevi care au evoluat pe scenă au fost aplaudaţi şi felicitaţi de profesori şi spectatori. Printre cele mai apreciate momente au fost: cel susţinut de Andrei Petreuş, care a cântat la taragot, apoi pricesnele interpretate de grupul „Hrisostom“, coordonat de părintele profesor Daniel Mocanu, precum şi dansul popular. Toţi cei care au urcat pe scenă au fost acompaniaţi de un taraf format din trei tineri instrumentişti de la Seminar, la care s-au adăugat doi elevi de la Colegiul de muzică „Sigismund Toduţă“, cei din urmă primind un bonus de aplauze din partea colegilor şi a publicului. Spectacolul de folclor „Glasul Folclorului în luna dorului“ s-a aflat la prima ediţie şi se doreşte a deveni o tradiţie în Seminarul Teologic Ortodox.