Spectacol închinat praznicului Nașterii Domnului la Caransebeș
La Centrul eparhial din Caransebeș s-a desfășurat marți, 15 decembrie, spectacolul „Tinerii actori”, moment artistic închinat praznicului Nașterii Domnului. Evenimentul a avut loc în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și a debutat cu interpretarea piesei de teatru „Viflaimul” de Victor Ion Popa. În continuare, artiștii au prezentat „Pițărăii”, tradiția cu „Ignatul”, precum și alte obiceiuri și tradiții din Banat, care vestesc Nașterea Domnului.
La fel ca în fiecare an, ceata de urători îmbrăcaţi în costume tradiţionale a închinat din versurile „Pluguşorului” cele mai bune gânduri de sănătate, spor şi bucurie duhovnicească pentru Anul Nou ce stă să înceapă. Spectacolul a fost prezentat de elevi de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, împreună cu elevi de la Colegiul Național „Traian Doda” și Liceul Tehnologic „Decebal” din localitate. „La Seminarul Teologic din Caransebeș, încă din anii ‘60 ai secolului trecut a existat tradiţia interpretării dramatice a evenimentelor biblice ce s-au petrecut la Naşterea Domnului. Mergând pe firul acestei tradiţii, anul acesta, ca şi în anii precedenţi, elevii seminarişti au pus în scenă una dintre cele mai cunoscute piese de teatru religios din perioada interbelică, «Viflaimul» de Victor Ion Popa. Pentru ca de măiestria artistică a elevilor talentaţi să se bucure cât mai mulţi iubitori de dramaturgie religioasă, cu ajutorul Centrului eparhial, s-au organizat două reprezentaţii ale acestei piesei de teatru, una în Caransebeș şi una în Oraviţa, oraşe cu rezonanţă pentru viaţa spirituală şi culturală a Banatului”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Ca în fiecare an la acest spectacol, sala de festivități a episcopiei s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru publicul numeros care a trăit cu intensitate momentele artistice. În încheierea spectacolului, toți cei prezenți au cântat împreună colindul sfânt și bun „O ce veste minunată” și tradiționalul „La mulți ani!”. La final, Preasfințitul Părinte Lucian a răsplătit pe artiști cu daruri și tuturor celor prezenți le-a oferit iconițe și calendare.
Spectacolul „Tinerii actori” va fi prezentat și în această seară la Casa de cultură din orașul Oravița.