Spectacol inedit în aula UMF Iași
Echipa artistică a Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași va susține astăzi, de la ora 14:00, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași spectacolul-lectură „Catiheții din Humulești”, după o dramatizare realizată de I.I. Mironescu. Evenimentul face parte din programul Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al UMF Iași și propune relevarea unei preocupări mai puțin cunoscute a lui Mironescu, fost profesor al Facultății de Medicină și colaborator al revistelor „Însemnări ieșene” și „Viața Românească”, cu prilejul marcării a 140 de ani de la nașterea sa.
„(...) E o punere în scenă de aproximativ 50 de minute, care tridimensionalizează scenic viziunea literară a lui I.I. Mironescu, a cărui moștenire culturală o evidențiem acum”, a declarat teatrologul Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului „Luceafărul”.
Din distribuție fac parte actorii Dragoș Maftei (Ion Creangă), Iulia Deloiu Trif (Catrina), Liviu Smântânică (Gâtlan), Cristian Gheorghiu (Trăsnea), Paul Sobolevschi (Chiriac al lui Goian). De asemenea, Alexandru Iurașcu, Sebastian Munteanu, Cosmin Rotariu, George Cocoș animă acțiunea prin replici, proiecții video, teatru de umbre, muzică, mișcare scenică. Viziunea regizorală este semnată de Ion Ciubotaru, video-designul de Andrei Botnaru, iar elementele scenografice sunt concepute de Constantin Butoi.
Centrul Cultural „I.I. Mironescu” este singurul de acest fel deţinut de o universitate de medicină din Europa. A fost inaugurat în 7 aprilie 2022, reluând tradiția interbelică a implicării în domeniul cultural a comunității profesorilor mediciniști. Coordonat de dr. Richard Constantinescu, acesta a primit numele medicului și scriitorului I.I. Mironescu (1833-1939), pseudonimul lui Eugen I. Mironescu.