Spectacol la Ţaga, Gherla
Asociațiile Tinerilor Creștin Ortodocși Gherla și Țaga în colaborare cu Primăria Comunei Țaga organizează, pentru publicul iubitor de muzică și dans, spectacolul „Dragoste pe portativ...”, care va avea loc duminică, 13 martie, la Căminul Cultural Țaga, de la ora 16:00. În cadrul evenimentului vor urca pe scenă: Corala „Sfânta Ecaterina” a Asociației Tinerilor Creștin Ortodocși Gherla cu două recitaluri, unul de muzică ușoară și celălalt de muzică populară, Ansamblul „Cununița” Țaga cu mai multe suite de jocuri populare și interpreta Diana Roman, acompaniată de formația „Popas”. Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări culturale organizate de Asociația Tinerilor Creștin Ortodocși Gherla având ca temă dragostea creștină. Astfel de evenimente au avut loc săptămânile trecute în Gherla, Iclod și Mintiu-Gherlii. În cadrul acestora s-a derulat și o campanie filantropică de strângere de fonduri în vederea deschiderii Centrului Socio-Educațional „Sfântul Stelian” din Gherla.