Spectacol umanitar pentru un tânăr de 24 de ani

Data: 25 Martie 2009

Un spectacol cultural-artistic cu caracter umanitar va avea loc, mâine, la Casa de cultură din oraşul Zimnicea. Potrivit organizatorilor acţiunii, fondurile strânse vor fi donate tânărului Adrian George Nătărău, din aceeaşi localitate, care este imobilizat la pat în urma unui accident. Tânărul, în vârstă de 24 de ani, a fost diagnosticat în 2004, după un accident, cu fractură de coloană vertebrală, fără secţionare de măduvă. În aceste condiţii, specialiştii unei clinici din Köln (Germania) apreciază că există şansa reală de recuperare a tânărului din Zimnicea, printr-o operaţie programată în luna iunie 2009. Suma necesară pentru o astfel de operaţie este de circa 24 de mii de euro. Profesoara Alexandra Rogojină, de la Liceul din Zimnicea, a declarat că în oraşul de pe malul Dunării a fost creat un grup de iniţiativă umanitară, pentru ajutorarea financiară a acestui tânăr. „Şcolari, liceeni şi adulţi din oraşul nostru şi-au dat mâna pentru a strânge banii necesari operaţiei, spectacolul pe care îl vom organiza mâine fiind primul dintr-o serie de acţiuni umanitare“, a precizat Alexandra Rogojină.