Spectacole de teatru în cluburile tinerilor

Data: 15 Ianuarie 2012

Seria spectacolelor pentru tineri prezentate în cluburi continuă cu trupa de la Luceafărul, în fiecare joi seara, de la ora 21:00, în Underground Pub, din Galeriile comerciale "Ştefan cel Mare", anunţă organizatorii. Potrivit directorului artistic al Teatrului de Copii şi Tineret Luceafărul din Iaşi, doamna Oltiţa Cîntec, seria va debuta joi, 19 ianuarie, cu Sectorul "S" de Emanuel Pârvu, o comedie de situaţii şi de limbaj cu un umor cu tentă neagră, dar de bună calitate. "În spatele unor contexte dramatice şi al unor replici care în primă fază stârnesc râsul, spectatorii vor descoperi adevăruri grave despre viaţă, la care sunt îndemnaţi să mediteze involuntar", spune directorul artistic. Regia spectacolului este semnată de regizorul Vlad Cepoi, iar din distribuţie fac parte actorii Adrian Buliga, Cătălin Cucu, Emanuel Florentin şi Beatrice Engel. Următoarea reprezentaţie a spectacolului va avea loc pe 26 ianuarie, în aceeaşi locaţie.