Spectacole de teatru şi muzică la Ateneu
Mâine, 4 iunie, de la ora 19:00, va avea loc spectacolul de teatru "Cafeaua domnului ministru", de Horia Gârbea, în regia Mihaelei Arsenescu-Werner, o comedie actuală care prezintă radiografia clasei politice româneşti. Duminică, 5 iunie, va avea loc un spectacol de muzică populară susţinut de elevii şi absolvenţii clasei de canto popular şi acordeon de la Şcoala Populară de Arte Iaşi. Invitaţi speciali ai celei de-a IV-a ediţii de "Flori de primăvară" va fi ansamblul coregrafic de dansuri populare "Ţărăncuţa".