Spectacole susținute de Leon Magdan pentru sute de copii din Protopopiatul Turda

Un articol de: Oana Rusu - 20 Noiembrie 2017

Sute de copii din parohiile Ceanu Mare, Boian, Bolduț, Iacobeni, Frata şi Berchieşu, din Protopopiatul Turda s-au întâlnit, vineri, 17 noiembrie cu Leon Magdan, cel care mai este supranumit și „Profesorul de joacă”. La invitația parohiilor și a autorităților locale, Leon Magdan a susținut două spectacole, unul la Ceanu Mare și altul la Frata, județul Cluj.

Parohiile Ceanu Mare, Boian, Bolduț și Iacobeni, din Protopopiatul Turda, în parteneriat cu Școala Gimnazială Ceanu Mare și Primăria Ceanu Mare, județul Cluj, au organizat vineri, 17 noiembrie, la Casa de Cultură din Ceanu Mare un spectacol la care au participat peste 300 de copii din satele arondate comunei Ceanu Mare. Spectacolul a fost susținut, la in­vitația parohiilor, de către Leon Magdan, supranumit și „Profesorul de joacă”.  

„A fost un spectacol extraordinar, susținut de maestrul Leon Magdan, pe care îl cu­noșteam din cărțile scrise de el pentru micii creștini. Ne-am bucurat să-l avem pe scena căminului cultural din Ceanu Mare și să vedem peste 300 de copii fascinați de prestația lui”, a declarat părintele Vasile Tarța de la Parohia Ceanu Mare, Protopopiatul Turda, conform celor transmise de pr. Dan Lionte-Malus, din Parohia Iacobeni, Protopopiatul Turda.

Spectacol pentru copiii din Frata şi Berchieşu

Parohia Frata și Parohia Berchieşu, din Protopopiatul Turda, alături de Primăria Comunei Frata şi Şcoala Gimnazială Frata au pregătit vineri, 17 noiembrie, un spectacol pentru şcolarii şi preşcolarii comunei, susţinut de către „Profesorul de joacă” - Leon Magdan, care a răspuns afirmativ invitaţiei preoţilor şi care a promis că va poposi în această localitate și anul viitor, după cum au transmis pr. Florin Negru şi pr. Cătălin Bucevschi.

„Leon Magdan a fost surprins plăcut de frumuseţea, gingăşia şi inteligenţa copiilor şi a locurilor din zona de câmpie a Transilvaniei. Postul Naşterii Domnului, este un postul al bucuriei, a început cu o deosebită atenţie pentru copiii din Frata şi Berchieşu, iar pentru copiii noştri cât şi pentru cei mari a fost o zi de neuitat, un eveniment unic şi extrem de necesar pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă, atât intelectuală, cât şi fizică, a tinerilor prezenţi în Căminul Cultural din localitatea noastră, cu menţiunea că, pentru noi, slujitorii altarelor, atenţia şi grija faţă de tinerii noştri a fost şi va fi şi în continuare o prioritate”, conform pr. Florin Negru şi pr. Cătălin Bucevschi.