Spectacolul filantropic „Sunt român și iubesc de Dragobete”, la Gherla
Cercul metodic al profesorilor de religie din Gherla organizează duminică, 28 februarie, spectacolul caritabil „Sunt român și iubesc de Dragobete”, care se va desfăşura de la ora 16:00 pe scena Căminului cultural din Mintiu-Gherlii. În cadrul acestui spectacol vor evolua tineri talentați din cadrul liceelor și ai școlilor gimnaziale din Gherla și Mintiu-Gherlii, precum și cei care fac parte din Corala „Sfânta Ecaterina” a Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși, filiala Gherla. Aceștia vor interpreta cântece de muzică ușoară și populară din repertoriul național. Din program mai fac parte jocuri populare de pe Valea Someșului în interpretarea Ansamblului „Mugurii Mintiului”.
În cadrul evenimentului vor fi comercializate, în scop caritabil, mărțișoare confecționate de tineri din Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Gherla. Banii obținuți vor fi oferiți tânărului Ionuț Vasile Aldea, care are nevoie urgent de suma de 8000 de lei pentru efectuarea unei operații pe cord deschis.
Ionuț are doar 25 de ani și, de la naștere până acum, a trecut prin mai multe suferinţe. Din copilărie a fost diagnosticat cu defect de sept ventricular subaortic. În urma unui atac vascular cerebral pe care l-a avut în anul 2009, după mai multe investigații medicale în Spania, a fost diagnosticat cu insuficiență aortică severă. Săptămâna trecută Ionuț a suferit un preinfarct, fiind internat la Institutul Inimii din Cluj Napoca, costurile spitalizării și analizelor medicale ridicându-se la 6300 lei. Cei ce doresc să-l sprijine pe Ionuț pot s-o facă în unul din cele două conturi: Aldea Ionuț Vasile – RO81RNCB0111113807960003, BCR GHERLA, sau Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla – RO60BTRLONCRT0296429801, BT GHERLA.