Spitalul Judeţean Braşov va avea o biserică
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a aşezat piatra de temelie pentru biserica Spitalului Judeţean Braşov, un proiect necesar şi mult dorit de braşoveni. Slujba religioasă a fost oficiată joi, 15 noiembrie, în prezenţa medicilor, a preoţilor din zonă şi a autorităţilor locale.
Ceremonia religioasă prin care terenul destinat zidirii acestei biserici a fost scos din uzul comun şi închinat lui Dumnezeu a avut loc după conferinţa preoţească de la Biserica "Sfântul Nicolae" din Şcheii Braşovului, unde au fost prezenţi preoţii din protopopiatele Braşov, Bran-Zărneşti şi Săcele. La slujba de punere a pietrei de temelie au participat numeroşi preoţi, între care consilierul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Petru Madina, protopopul de Braşov, pr. Dănuţ-Gheorghe Benga, şi protopopul de Săcele, pr. Sorin Şerban, alături de administraţia spitalului, cadre medicale, autorităţi locale şi credincioşi din cartierele apropiate. Biserica ce va fi zidită în curtea Spitalului Judeţean din Braşov va fi închinată Sfintei Muceniţe Sofia. "Doctorul tratează, Dumnezeu vindecă" După slujba religioasă, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a felicitat pe cei din conducerea spitalului din Braşov pentru iniţiativa de a construi o biserică în curtea instituţiei şi a subliniat necesitatea acestui lăcaş de rugăciune pentru bolnavi şi pentru cadrele medicale. "Astăzi a rânduit Dumnezeu să punem temelie unei biserici pentru acest aşezământ. Simţim lucrarea dumnezeiască ce se va săvârşi aici şi binecuvântarea ce se va revărsa în instituţia aceasta medicală şi asupra persoanelor care lucrează în ea. Un mare chirurg spunea că doctorul tratează, iar Dumnezeu vindecă, arătând legătura dintre serviciul medical şi cel spiritual. Suntem încredinţaţi de dragostea dumneavoastră, întâi de toate a credincioşilor noştri atât de evlavioşi şi de legaţi de Biserica strămoşească şi apoi de bunăvoinţa, iniţiativa şi lucrarea cadrelor medicale din acest aşezământ, care vor urmări lucrările de la această biserică şi vor oferi tot sprijinul celor ce se ocupă cu multă competenţă şi bunăvoinţă de zidirea ei", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. La final, conducerea spitalului şi autorităţile prezente au subliniat la rândul lor importanţa acestui proiect pentru unitatea medicală şi au adus promisiuni că, în timp cât mai scurt, lucrările de construcţie vor fi demarate, iar anul viitor, lăcaşul de cult va fi inaugurat.