Sportul, o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor

Data: 05 Octombrie 2026

Astăzi, avem bucuria de a încununa câștigătorii concursului tematic „Fairplay și comuniune: familia, prima mea echipă”, desfășurat în perioada iulie-septembrie 2026 în cele 117 centre socio-educaționale din cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”. Acest concurs reprezintă un mod concret prin care Biserica susține sportul în rândul copiilor și al tinerilor, ca parte a formării integrale a persoanei. Sportul oferă disciplină pentru trup, educă voința și cultivă munca în echipă, perseverența și răbdarea. Aceste virtuți îi pregătesc pe copii atât pentru viața creștină în comunitate, cât și pentru viața de adult în societate.

Evenimentul festiv de astăzi de la Palatul Patriarhiei este în același timp și un prilej de comuniune între copii, părinți, preoți și coordonatori ai activităților din centrele locale din toată țara, în contextul Anului Omagial al Pastorației Familiei Creștine. Această comuniune reprezintă expresia unei griji constante a Bisericii, care binecuvintează și ajută familia creștină, oferind îndrumare pastorală și sprijin spiritual pentru toate etapele vieții.

Dragi copii, activitățile sportive pe care le-ați practicat în cadrul atelierelor nu sunt doar o activitate fizică, ci au și o dimensiune educațională. Efortul susținut, disciplina și perseverența, cultivate prin sport sunt apreciate de scrierile Noului Testament. Acestea își găsesc o rezonanță duhovnicească în epistolele Sfântului Apostol Pavel, care recurge uneori, la limbajul și imaginile sportive din lumea greco-romană. Cel mai relevant pasaj în acest sens este descris în Epistola 1 către Corinteni, capitolul 9, versetele 24-25, unde Sfântul Apostol Pavel folosește imaginea alergării pe stadion și a premiului pentru a vorbi despre disciplina și înfrânarea necesare vieții creștine și a câștigului duhovnicesc: „Nu știți voi că cei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergați așa ca să-l luați. Și oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă.” Astfel, Apostolul Pavel folosește termeni din limbajul sportiv pentru a evidenția că și în plan duhovnicesc e nevoie de efort constant, disciplină spirituală, perseverență până la capăt, iar la final Dumnezeu dăruiește cununa răsplătirii celor care sunt activi și perseverenți în cultivarea credinței.

Așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, alergarea cere efort, răbdare și disciplină, virtuți pe care și voi le-ați dobândit când ați concurat, ați parcurs traseele din cadrul competiției și ați ieșit învingători. Acum a venit momentul să fiți premiați. Premiile pe care vi le oferim, bicicletele, au o simbolistică aparte. Având în vedere că unele deprinderi care se învață în copilărie nu se uită toată viața, așa cum este mersul pe bicicletă, ne-am bucura să realizați că experiența dobândită prin această competiție, adică disciplina, seriozitatea, concentrarea, spiritul de echipă și prietenia sunt chiar mai importante decât premiul material pe care îl primiți astăzi.

Îi felicităm pe instructorii socio-educaționali, atât clerici, cât și laici, pentru efortul susținut în derularea activităților proiectului. Totodată, ne bucurăm să constatăm că multe dintre cele 117 parohii vin în întâmpinarea acestui proiect al Patriarhiei Române, oferind un sprijin constant din partea comunității locale în desfășurarea activităților cu copiii.

Ne rugăm lui Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, să binecuvânteze pe toți copiii, pe părinții acestora și pe toți cei care desfășoară activități în cadrul proiectului pentru a continua această lucrare educațională și sportivă, benefică pentru întărirea voinței și a sănătății copiilor și tinerilor.

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Mesaj transmis cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. Ilie Tesviteanul, Palatul Patriarhiei din București, luni, 5 octombrie 2026.