Sprijin al Asociației „Sfânta Maria”-Cristian pentru persoane defavorizate

Un articol de: Roxana Dobre - 28 Mai 2020

Câteva mii de persoane vulnerabile, în mod special copii proveniți din familii numeroase, dar și vârstnici care locuiesc în cătune sau în zone rurale izolate, au beneficiat în perioada februarie-mai 2020 de ajutorul Asociației „Sfânta Maria” din Cristian, judeţul Brașov, prin cele trei campanii inițiate de aceasta.

În cadrul campaniei „Suntem împreună”, începută la sfârșitul lunii februarie, s-au adunat, cu ajutorul donatorilor din țară și din străinătate, tone de alimente neperisabile, care au fost distribuite zilnic, cu ajutorul voluntarilor, în zonele rurale din județele Brașov și Covasna, în valoare totală de 35.000 de lei.

Campania „Îmbracă un copil de Paști” a fost dedicată copiilor din zonele rurale și s-a desfășurat cu ajutorul preoților și al cadrelor didactice din mai multe sate din județele Brașov și Vâlcea, ajungând la peste 150 de copii de la țară. Valoarea fiecărui pachet a fost în medie de 500 de lei, prin urmare, campania însumând 75.000 de lei.

Ultima campanie, intitulată „Zece pentru zece”, aflată în desfă­șurare, vizează dotarea câtorva zeci de copii cu rezultate bune la învă­țătură și aflați în ani terminali cu tablete și dispozitive electronice de ultimă generație, precum și ajutorarea acestora cu cărți și cu rechizite pentru a putea trece cu bine peste perioada examenelor. Pentru această campanie s-au strâns 20 de tablete, în valoare totală de 15.000 de lei.

Asociația „Sfânta Maria”-Cris­tian își desfășoară activitatea sub patronajul Parohiei Cristian I de peste 10 ani și se concentrează în mod special pe sprijinirea copiilor aflați în situaţii de dificultate materială, prin programe educative și sociale, monitorizând în mod constant câteva sute de copii de la sate din zona Brașovului.