Sprijin de 30.000 de euro oferit institutelor Fundeni și Oncologic din Capitală
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, împreună cu părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul locașului de rugăciune, au donat miercuri, 9 decembrie 2020, pături și măști de protecție și alte materiale Institutului Clinic Fundeni și Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din Capitală, în valoare totală de 30.000 de euro.
În contextul epidemiei din țara noastră, când instituțiile medicale au nevoie de sprijin concret, atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale s-au mobilizat și au continuat proiectul de filantropie creștină de ajutorare a acestora. Miercuri-seară, împreună cu arhimandritul Ciprian Grădinaru, voluntarii au oferit Institutului Clinic Fundeni 1.000 de pături pentru asigurarea climatului necesar bunei îngrijiri a pacienților; 5.000 de măști pentru adulți și 1.700 de măști pentru copii. „Este un sprijin foarte important, deoarece ne ajută foarte mult în această perioadă. Prima acțiune din proiect a început la Secția de pediatrie, iar cu această acțiune, proiectul continuă la nivelul întregului spital. Acțiunea a început cu mici cadouri oferite copiilor, iar astăzi ne-au adus pături pentru pacienți și materiale de protecție pentru angajații Institutului Clinic Fundeni. În contextul actual, sprijinul este de o importanță majoră, mai ales că sunt materiale sanitare care protejează întreg personalul medical”, a spus Otilia Niculiță, director îngrijiri medicale la Institutul Clinic Fundeni din București.
În aceeași seară, voluntarii au oferit Institutului Oncologic București 50.000 de măști pentru adulți. „Sprijinul oferit de Patriarhia Română este foarte important. Ne-a ajutat întotdeauna și sper că acest sprijin va continua. Este foarte important să avem materiale de protecție atât pentru noi, cât și pentru pacienții noștri oncologici”, a precizat Steluța Nicolaescu, director de îngrijiri medicale la Institutul Oncologic din Capitală.
Voluntarii vor continua în această perioadă acțiunile de ajutorare a spitalelor prin care vor oferi măști, materiale și echipamente de protecție pentru siguranța pacienților și a cadrelor medicale.
Toate acțiunile voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sub coordonarea arhimandritului Ciprian Grădinaru.