Sprijin de la parohii pentru Penitenciarul Mărgineni din Dâmbovița
În contextul pandemiei actuale, parohiile Dobra, Ghirdoveni I, I.L. Caragiale, Mărginenii de Sus și Socetu, din Protoieria Târgoviște Sud, au donat Penitenciarului Mărgineni, județul Dâmbovița, marți, 2 noiembrie 2021, 3.500 de măști sanitare, pentru nevoile instituției. Acțiunea este o mărturie a continuării proiectului filantropic, eparhial, de sprijinire a unor instituții sociale, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, ne-a transmis Biroul de presă al eparhiei.