Sprijin financiar pentru sinistrații din Grecia

Un articol de: Marius Nedelcu - 27 Iulie 2018

În semn de comuniune frățească şi solidaritate, Patriarhia Română îndeamnă toate eparhiile sale din țară și din străinătate să sprijine financiar, în măsura posibilităților, sinistrații din Grecia, victime ale incendiilor catastrofale din ultimele zile. În acest sens, Patriarhia Română anunță deschiderea următoarelor conturi bancare: LEI - RO54 RNCB 0075 0048 9503 0091, EURO - RO27 RNCB 0075 0048 9503 0092; USD - RO97 RNCB 0075 0048 9503 0093, BCR, Sector 4, Bucu­reşti, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.

În urma tragediei umane din Grecia, care a făcut numeroase victime și a lăsat fără locuințe mii de persoane, credincioșii români sunt îndemnați să ajute cu donații în conturile amintite. Sumele colectate vor fi oferite Arhiepiscopiei Atenei pentru ajutorarea răniților, a familiilor îndoliate și a celor rămași fără adăpost, informează de asemenea Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Incendiile din provincia Attica, Grecia, au șocat lumea întreagă prin numărul neobișnuit de mare de victime umane (peste 80 de morți, cel puțin 100 de dispăruți și sute de răniți) și a atras compasiunea și sprijinul oamenilor din diferite zone, precum și al statelor, România fiind printre primele țări care au răspuns apelului umanitar, trimi­țând două aeronave militare și peste 20 de soldați pentru sprijinirea eforturilor de stingere a incendiilor.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis, marți, 24 iulie, Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Grecii, un mesaj de compasiune și solidaritate în care a exprimat următoarele: „Avem întreaga nădejde că poporul elen, aflat sub înalta păstorire a Preafericirii Voastre, va trece cu ajutorul lui Dumnezeu peste aceste încercări”, a transmis Patriarhul României.

De asemenea, și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului s-a arătat șocat de criza umanitară și ecologică din Grecia și a îndemnat comuni­tățile de greci din diasporă să ajute financiar pe cei aflați în suferințe, și în mod special un așezământ pentru copii din localitatea Neos Voutzas. Ieri, 26 iulie, Sanctitatea Sa a fost prezent în mijlocul comunității ro­mânești din Istanbul, participând la Sfânta Liturghie săvâr­șită cu ocazia hramului bisericii ctitorite de Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu. În cadrul slujbei, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu o rostit o rugăciune de pomenire pentru victimele incendiilor din Grecia.

„De pe pământul Nilului, adânc îndurerați în inimi și suflete, noi trăim momentele tragice pe care frații noștri le îndură din partea incendiilor mortale din zona Attica”, a transmis după această tragedie și Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Patriarhul Alexandriei și al Întregii Africi, iar Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii a îndemnat la rugăciune pentru sufletele celor decedați și pentru însănă­toșirea celor răniți în urma incendiilor.

Mesaje de solidaritate și condoleanțe au transmis de asemenea și Patriarhul Irineu al Serbiei, Patriahul Ilie al II-lea al Georgiei și Preafericitul Sava, Mitropolitul Varșoviei și al Întregii Polonii.