Sprijin financiar pentru tinerii care studiază în străinătate
Tinerii vor putea accesa un împrumut pentru acoperirea cheltuielilor din perioada studiilor la universități din străinătate, iar banii vor fi restituiţi numai dacă absolvenţii aleg să îşi construiască o carieră peste hotare, potrivit consilierului de stat la Cancelaria premierului Mara Mareş, care a anunțat că se lucrează la un proiect în acest sens.
„Am observat la absolvenţii români de studii în străinătate că au dorinţa de a da ceva înapoi României. Din acest motiv, cei care vor alege să revină în România vor fi recompensaţi prin scutirea de la obligaţia de a restitui împrumutul primit. Vreau ca fiecare tânăr talentat, care are şanse să fie admis la o universitate de top din afară, să nu mai vadă o barieră în lipsa banilor şi să ştie că revenirea în România reprezintă decizia câştigătoare”, afirmă Mara Mareş, potrivit Agerpres.
Consilierul a precizat că, în prezent, are loc o serie de consultări pentru a găsi cele mai bune metode prin care acest mecanism financiar ar putea să funcţioneze, precum un termen de 1-2 ani de la terminarea studiilor în care absolventul să ia o decizie cu privire la locul unde va profesa, un grafic de restituire a banilor şi alte chestiuni de ordin tehnic şi juridic.
„De asemenea, căutăm cea mai bună soluţie pentru a identifica universităţile eligibile. Există două variante de lucru: fie pornim de la un top global al universităţilor, fie pornim de la statele de destinaţie şi selectăm, din fiecare stat, primele 3-5 cele mai bune universităţi. Statul român nu are în prezent o evidenţă a studenţilor şi absolvenţilor români din străinătate. Conform estimărilor, numărul lor depăşeşte 50.000”, mai spune Mareş. (C. Z.)