Sprijin pentru bisericile gorjene afectate de cutremur
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a fost inițiată campania de strângere de fonduri intitulată „Ajutor pentru bisericile gorjene afectate de cutremur”, căreia TVR Craiova i s-a alăturat recent. În luna februarie, cutremurele din județul Gorj au afectat 25 de biserici, iar în cazul unora dintre ele autoritățile au impus restricționarea accesului credincioșilor și al preoților. Din nefericire, 9 biserici fac parte și din lista monumentelor istorice.
Părintele Mitropolit Irineu a efectuat miercuri, 22 februarie, o vizită în județul Gorj, la bisericile grav avariate. Înaltpreasfinția Sa a încurajat preoții slujitori și comunitățile parohiale, încredințându-i de sprijin în îndelungatul proces de asigurare, reconstrucție, reabilitare și restaurare a lăcașurilor de cult și a anexelor acestora. În sprijinul campaniei menționate, TVR Craiova a prezentat un reportaj despre bisericile avariate în emisiunea „Lumea de aproape”, realizată de Ana Maria Ciocănescu. În cadrul emisiunii au fost prezentate mărturiile preoților parohi de la bisericile cele mai grav afectate de cutremur.
Procesul de asigurare, restaurare și reabilitare va fi unul costisitor și de lungă durată. Mitropolia Olteniei a venit în sprijinul parohiilor gorjene afectate de aceste evenimente, oferind totodată șansa unei fapte bune celor care doresc să contribuie la acest necesar demers prin donații în următorul cont bancar: RO85RNCB 0134041570 380002, se arată pe site-ul mitropoliaolteniei.ro.