Sprijin pentru cadrele medicale din zona rurală
Medicii şi societăţile comerciale din mediul rural pot obţine fonduri nerambursabile pentru a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană.
Cadrele medicale care deţin sau intenţionează să înfiinţeze cabinete medicale în zonele rurale, precum şi societăţile medicale din aceste zone, pot obţine finanţare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară. "Ministerul Sănătăţii anunţă cadrele medicale care deţin sau intenţionează să înfiinţeze cabinete medicale în zonele rurale, precum şi societăţile medicale din aceste zone, că pot obţine finanţare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară, prin intermediul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)", precizează, într-un comunicat de presă, Ministerul Sănătăţii. Depunerea proiectelor se face până la 28 septembrie Conform programului, medicii, dar şi societăţile comerciale din mediul rural pot obţine fonduri nerambursabile pentru a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană, asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică, asistenţă medicală generală, specializată, dar şi în alte domenii (dispozitive medicale). "Suma pusă la dispoziţie prin acest program este de 134,6 milioane de euro. Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfăşoară în perioada 3 - 28 septembrie 2012", mai arată sursa citată. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) este Autoritatea de Management a acestui program şi aparţine Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Informaţii detaliate, inclusiv Ghidul Solicitantului, pot fi obţinute pe pagina Programului Naţional de Dezvoltare Rurală www.apdrp.ro. (Bogdan Cronţ)