Sprijin pentru căminul de bătrâni de la Mănăstirea Bogdănești din partea preoților fălticeneni
Vineri, 8 mai 2020, preoţii din Protopopiatul Fălticeni au desfășurat o nouă activitate social-filantropică pentru persoanele aflate în îngrijirea căminului de bătrâni de la Mănăstirea Bogdănești, unde sunt 130 de vârstnici.
Activitatea s-a desfășurat respectând cadrul legal și normele de igienă impuse în această perioadă. Au fost donate 300 kg pulpe de pui, 200 kg făină de grâu, 100 kg făină de porumb și 190 kg de legume și fructe, articole de menaj și de igienă, în valoare de 2.500 de lei. Pe lângă acestea, s-au adăugat 300 de măști și 300 de perechi de mănuși pentru protecția personalului.
Situația delicată de la căminul de bătrâni este atent monitorizată de către părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, care a subliniat: „Avem o atenție mai sporită ca înainte față de acești vârstnici, frații noștri cei întru Hristos. Ne manifestăm disponibilitatea ca și în perioada următoare să continuăm proiectele noastre misionare și social-filantropice, mai ales pentru a depăși cu bine această perioadă de grea încercare”.
De căminul de la Bogdăneşti se îngrijeşte părintele Gheorghe Loghinoaia, care neobosit caută resursele necesare pentru a oferi cele mai bune condiții asistaților, dar și suportul moral-duhovnicesc, oferit mai ales de programul slujbelor specific mănăstirilor. În acest centru, nevoia de alimente și produse de igienă este foarte mare, în contextul situației create și de faptul că 70 de bătrâni, împreună cu o parte din personal, sunt infectați cu noul coronavirus. Cei infectați se află internați la Spitalul Județean Suceava, iar ceilalți sunt supravegheați zilnic de către cadrele medicale de la Spitalul Municipal Fălticeni.