Sprijin pentru crearea de firme în mediul rural

Data: 31 Iulie 2012

Firmele din mediul rural, chiar şi cele nou-înfiinţate, care realizează producţie non-agricolă, pot obţine până la 200.000 de euro pentru achiziţia de echipamente şi utilaje de producţie.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a lansat astăzi, 1 august, o nouă linie de finanţare nerambursabilă din fonduri europene, prin care firmele din mediul rural, chiar şi cele nou-înfiinţate, care realizează producţie non-agricolă, pot obţine până la 200.000 de euro pentru achiziţia de echipamente şi utilaje de producţie. Potrivit condiţiilor de eligibilitate, contribuţia solicitantului la achiziţionarea echipamentelor este de doar 15% din valoarea acestora. "Spre exemplu, la achiziţia unor utilaje sau echipamente în valoare de 100.000 de euro, valoarea pe care APDRP o rambursează solicitantului este de 85.000 de euro, iar contribuţia sa, de 15.000 de euro. Pentru a beneficia de fondurile nerambursabile de până la 200.000 de euro, solicitantul, care să presupunem că deţine deja o firmă în mediul urban, poate înfiinţa chiar începând de astăzi o firmă nouă în mediul rural, cu acelaşi cod CAEN (acelaşi domeniu de activitate) al firmei actuale", se precizează într-un comunicat al agenţiei. Persoanele interesate de accesarea acestei linii de finanţare pot obţine informaţii suplimentare pe site-ul agenţiei, www.apdrp.ro, la numărul de telefon 021-310.16.35 sau direct la sediile APDRP de la nivel judeţean şi regional. 383 milioane de euro disponibile până în 2013 Proiectul lansat astăzi de APDRP este finanţat prin Măsura 312 Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi, Axa III - "Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale". Obiectivele operaţionale ale Măsurii 312 se referă la: crearea de microîntreprinderi, precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol în spaţiul rural; încurajarea iniţiativelor de afaceri promovate, în special de către tineri şi femei; încurajarea activităţilor meşteşugăreşti şi a altor activităţi tradiţionale; reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură. Pentru crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor sunt disponibile peste 383 milioane de euro, fonduri nerambursabile, pe care le puteţi accesa până în 2013. (Bogdan Cronţ)