Sprijin pentru elevii din parohia Timișoara-Plopi

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 07 Septembrie 2017

Momentul binecuvântat al păşirii peste pragul şcolii este umbrit, nu de puţine ori, de grijile, de nevoile şi de lipsurile unor familii care, din cauza posibilităţilor materiale reduse, nu pot asigura minimul necesar de rechizite, obiecte de studiu şi articole de îmbrăcăminte. Confruntate cu astfel de probleme, unele familii nu-şi mai pot trimite copiii la şcoală, abandonul şcolar şi analfabetismul înregistrând cote cu adevărat îngrijorătoare. Faţă de atari situaţii, Biserica nu poate rămâne pasivă, mai ales că de-a lungul istoriei rolul ei în viaţa şcolii a fost esenţial.

În acest sens, acum la începutul anului bisericesc, în Parohia Timișoara-Plopi din Protopopiatul Timișoara II, a avut loc o acțiune de sprijin, pentru 80 de copii cu posibilități materiale reduse, de la Școala Generală Nr. 4 și Școala Gimnazială „Rudolf Walther”, situate pe raza parohiei.

Evenimentul a debutat cu slujba de Te Deum în biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a parohiei, iar apoi părintele paroh Zaharia Pereș a împărțit elevilor câte un ghiozdan și rechizite școlare necesare procesului de studiu în noul an școlar. Acțiunea s-a realizat cu ajutorul a 40 de tineri de la două companii IT din Timișoara, care au continuat o tradiție mai veche de a fi alături de copiii nevoiași la început de an școlar. Alături de ei s-au mai implicat și alți oameni de suflet din parohie.

Cu binecuvântantarea Înalt­preasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în zilele de 3 și 8 septembrie, în parohiile și mănăstiriile din Arhiepiscopia Timișoarei, se va desfășura o colectă prin care se vine în ajutorul părinților nevoiași din eparhie, pentru ca nici un copil să nu fie privat de acest drept fundamental al studiului în condiții decente. Festivităţile consacrate acestui moment important sunt frumoase şi impresionante, fiind însoţite pretutindeni de rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru luminarea minţii şi primirea cunoştinţelor folositoare sufletului, dar şi pentru dascălii care ostenesc „cu har şi cu dar” la formarea lor.