Sprijin pentru medici din partea Arhiepiscopiei Aradului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și prin implicarea Preasfinţitului Părinte Episcop-vicar Emilian Crișanul, a sectoarelor administrative din cadrul Centrului eparhial, în contextul actual creat de noul coronavirus, Arhiepiscopia Aradului a demarat mai multe acțiuni social-filantropice, venind în sprijinul oamenilor implicați în combaterea epidemiei, al Spitalului Clinic Județean, Inspectoratului de Poliție Arad, dar și al oamenilor afectați.
Până vineri, 27 martie 2020, prin Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Aradului s-au achiziționat aproximativ 1.575 de măști cu valvă și 15.000 de mănuși chirurgicale, în cuantum de 65.000 de lei, ce au fost donate Spitalului Clinic de Urgenţă Arad. „În parteneriat cu Fundaţia «Vasile Goldiş» din Arad, la care s-au mai adăugat şi alte firme şi asociaţii, urmează să achiziționăm 8 aparate de ventilaţie şi monitorizare respiratorie”, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului. Arhiepiscopia Aradului a contribuit la această achiziție cu suma de 72.500 de lei, colectată cu ajutorul credincioșilor din parohiile şi mănăstirile din cuprinsul arhiepiscopiei, prin cele patru protopopiate: Arad, Ineu, Lipova şi Sebiş.
Cantina „Sfântul Nicolae” a eparhiei oferă 120 de porții de mâncare, de luni până vineri, persoanelor vulnerabile din municipiul Arad. Mănăstirea Gai și schitul de maici de la Tămand, județul Arad, oferă zilnic 25 de porţii de hrană cadrelor medicale şi poliţiştilor din vama Nădlac 2.
La nivelul parohiilor din municipiul Arad, în parteneriat cu firma SC Piroş Security Force SRL, se oferă sprijin oamenilor pentru deplasări la medic, aducerea de alimente celor izolaţi (bătrâni, familii nevoiaşe), precum şi în alte situații. Persoanele care doresc să sprijine în continuare acțiunea Arhiepiscopiei Aradului împotriva epidemiei de COVID-19 pot face donaţii în cont: RO85RNCB0016005440980008, beneficiar Arhiepiscopia Aradului (CUI 4573205), deschis la Banca Comercială Română. Detalii plată - ajutor umanitar epidemie COVID-19.