Sprijin pentru nouă copii orfani din Mironeasa
Nouă copii cu vârste cuprinse între 3 şi 20 de ani din satul Mironeasa au rămas fără ambii părinţi după un eveniment nefericit petrecut zilele trecute. Neavând posibilităţi materiale să-şi poată înmormânta părinţii creştineşte, familia îndoliată a primit duminică, 2 iulie 2017, sprijin din partea unor oameni cu suflet mare. Astfel, cei 2.800 de lei necesari pentru rânduiala creştinească şi pentru demersurile necesare în astfel de cazuri au provenit de la Fundaţia Umanitară „Omenia”, prin amabilitatea directorului executiv Andrei Rusu, de la Grupul de iniţiativă „Dar din dar” din Iaşi, prin implicarea doamnei Iuliana Nechita, şi de la Primăria Mironeasa, judeţul Iaşi. „Am dorit să fim alături de această familie greu încercată prin acoperirea tuturor cheltuielilor necesare înmormântării. Fundaţia noastră a reuşit încă de la înfiinţare să aducă o rază de lumină şi de speranţă în sufletele multor oameni aflaţi în necaz. Una dintre îndatoririle creştinului ortodox este aceea de a se îngriji de înmormântarea aproapelui. Bunul Dumnezeu ne-a trimis şi alţi oameni cu suflet mare care au contribuit financiar pentru a-i înmormânta pe părinţii celor nouă copii din Mironeasa plecaţi în lumea veşniciei. Mulţumim tututor pentru dragostea arătată şi nădăjduim că Cel Preaînalt va răsplăti fiecăruia după mare mila Sa”, a spus Andrei Rusu.