Sprijin pentru persoanele fără adăpost la Centrul „Sfântul Vasile” din Craiova
Centrul social de urgenţă pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” al Asociaţiei „Vasiliada”, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, este pregătit şi în acest an să găzduiască în sezonul rece persoane aflate în situaţii de risc. Coordonatorul aşezământului social, arhidiaconul Sorin Pârvănescu, a subliniat că au fost luate toate măsurile impuse în această perioadă de contextul pandemic astfel încât starea de sănătate a beneficiarilor să fie îndeaproape monitorizată, iar personalul să aplice cu stricteţe măsurile sanitare specifice.
Coordonatorul centrului a afirmat faptul că în prezent sunt găzduite 41 de persoane, urmând ca numărul solicitărilor să crească în perioada următoare. Întregul personal va încerca să facă față cu succes situației, dat fiind contextul sanitar existent, se arată pe site-ul mitropoliaolteniei.ro.
Printre activităţile desfăşurate frecvent de specialişti în cadrul Centrului social de urgenţă „Sfântul Vasile” se numără activităţi de terapie ocupaţională, activităţi pentru dezvoltarea abilităţilor de relaţionare și educaţie pentru sănătate în vederea adoptării unui stil alimentar şi de viaţă echilibrat. Centrul pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova funcţionează în baza unui parteneriat viabil între Consiliul Local Municipal Craiova, prin Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova, şi Arhiepiscopia Craiovei.