Sprijin pentru producătorii de cartofi
România produce mai mulţi cartofi decât consumă, iar producătorii vor fi sprijiniți inclusiv prin alocarea de fonduri dedicate depozitării, a declarat ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu.
„Pentru prima dată în ultimii ani avem o alocare bugetară de 15 milioane de lei sprijin direct către producătorii de cartofi. România produce mai mulţi cartofi decât consumă şi decât ar avea nevoie. Singurul element care ne lipseşte din acest peisaj erau depozitele de cartofi, iar pe acest aspect am venit cu un program în Planul Naţional Strategic prin care vom finanţa cu 50 de milioane de euro înfiinţarea de depozite”, a spus Chesnoiu.
Federațiile producătorilor de cartofi s-au plâns de nenumărate ori că lipsa depozitelor adecvate îi obligă să-și vândă producția la prețuri mici, la scurt timp de la recoltare. Iar acest lucru creează ulterior deficit pe piață, scumpiri și obligă România să recurgă la importuri.
„Producătorii de cartofi sunt nevoiţi să-şi vândă producţia imediat după recoltare la preţuri reduse, din cauza lipsei spaţiilor de depozitare în condiţii optime pe tot parcursul anului. În acest fel, în fiecare an, au loc importuri masive de cartofi”, declara anul trecut vicepreşedintele Clubului Fermierilor Români, Laszlo Becsek, citat de Agerpres.
Potrivit datelor INS, cartofii se află printre alimentele care s-au scumpit cel mai mult, cu 30,58%, în intervalul februarie 2021 - februarie 2022.
România a fost, în 2020, al șaselea producător de cartofi din Uniunea Europeană, cu 2,68 milioane de tone (4,9% din totalul UE), însă potențialul său este mult mai mare având în vedere producțiile de 3,5-4 milioane de tone înregistrate în urmă cu 10-12 ani. (C. Z.)