Sprijin pentru sinistraţi din partea Arhiepiscopiei Iaşilor
În parohiile din Arhiepiscopia Iaşilor a început ieri derularea unei campanii de strângere de fonduri pentru sinistraţii din zonele afectate de căderile abundente de zăpadă şi de viscol (judeţele Vrancea, Buzău, Ialomiţa şi Călăraşi). Colectarea fondurilor are loc la îndemnul Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. După cum a relatat pr. Narcis Axinte, consilier în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Iaşilor, donaţiile în bani pentru sinistraţi pot fi făcute şi duminică 19 februarie, 2012 la toate bisericile parohiale de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor. Fondurile vor fi centralizate la sediile celor 12 protopopiate din Eparhia Iaşilor. Banii vor ajunge apoi în fondul pentru sinistraţi al Biroului de Asistenţă Socială "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, apoi vor fi viraţi către conturile eparhiilor care au localităţi afectate de căderile abundente de zăpadă şi de viscol. "La solicitarea Înalt Preasfinţitului Teofan, s-a luat aminte de iniţiativa Centrului eparhial Iaşi, ca preoţii din Arhiepiscopia Iaşilor să fie alături de cei care au nevoie de sprijinul şi ajutorul nostru. Preoţii din mediul rural au fost anunţaţi prin intermediul preşedinţilor de cerc pastoral, iar pe slujitorii sfintelor altare din oraş i-am sunat în seara zilei de sâmbătă, 11 februarie, şi duminică, dimineaţă, 12 februarie. Această iniţiativă este o încurajare pentru cei care sunt în suferinţă şi care au fost afectaţi de intemperiile vremii. Considerăm că gestul credincioşilor va fi pe măsură, pentru a se vedea că Biserica Ortodoxă este alături de cei care sunt în necaz", a spus pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. (C. Ciofu)