Sprijin pentru vârstnicii singuri

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 20 Aprilie 2018

Direcţia de Sănătate Publică, filiala Alba a Crucii Roşii şi Asociaţia Speromax Alba au lansat campania „Niciodată singur”, acţiune care cuprinde vizite de socializare şi sprijin practic la domiciliul unor vârstnici izolaţi, incluzând, de exemplu, ajutor la cumpărături, dar şi companie în cămine de bătrâni, precum şi acordarea de ajutor material. Vârstnicii din centrele rezidenţiale vor fi vizitaţi de voluntari care îi vor implica în activităţi diverse. Vor fi organizate, de asemenea, excursii de o zi sau „mese de duminică în familie”.