Sprijiniți construirea catedralei şi a Centrului cultural de la Bălți
Episcopia de Bălţi mai are de achitat aproximativ 20.000 de euro pentru a intra în posesia terenului pe care urmează să construiască o catedrală şi un centru cultural românesc în municipiu. De aceea, românii de dincolo de Prut apelează la bunăvoința celor care dispun de posibilități pentru a-și vedea visul împlinit.
„Proiectul este o investiţie, prin credinţă, pentru viitorul neamului nostru românesc, iar în esenţă, reprezintă un demers pentru al cărui scop măreţ suntem cu toţii chemaţi să contribuim”, îndeamnă Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, pe pagina de internet a eparhiei. Cea mai mare parte din sumă pentru achiziţionarea terenului, de peste 250.000 de euro, a fost oferită de Guvernul României, însă, pentru a putea fi dus la bun sfârșit proiectul, mai este nevoie de bani.
Episcopul Antonie spune că acest proiect „reprezintă un act de dreptate şi cinste faţă de poporul căruia cu toţii îi aparţinem. Solicitarea noastră reprezintă un semn de iubire şi de ajutorare frăţească şi unitate românească care va rămâne în pământul Basarabiei străbune mărturie peste vremuri spre slava Bunului Dumnezeu şi propăşirea neamului nostru românesc”.
Episcopia de Bălţi este continuatoare a Episcopiei Hotinului, structură ecleziastică a Bisericii Ortodoxe Române din perioada interbelică, care a fost înfiinţată în data de 8 martie 1923.
Primul ierarh al eparhiei a fost Episcopul Visarion Puiu (1923-1935), în timpul căruia au fost construite Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Reşedinţa episcopală şi 64 de biserici (care acum aparţin de Patriarhia Moscovei).
Ulterior, episcopia a fost păstorită de ierarhii Tit Simedrea (1935-1940) şi Partenie Ciopron (1941-1944, în calitate de locţiitor). După instaurarea regimului sovietic în spaţiul românesc din stânga Prutului, în anul 1944, eparhia şi-a încetat activitatea, dar fără a fi desfiinţată de Biserica Ortodoxă Română.
În anul 2007, Sfântul Sinod a aprobat înscrierea acestei eparhii în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Unsprezece ani mai târziu, în scaunul vacant al Episcopiei de Bălţi a fost ales Preasfinţitul Părinte Antonie, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.
Pentru cei care doresc să contribuie financiar, episcopia a pus la dispoziţie mai multe conturi:
Lei MD: MD 10AG000000022514025546 Sucursala Bălţi, SWIFT-BANCĂ AGRNMD
RON: MD 15AG000000022514025553 Sucursala Bălţi, SWIFT-BANCĂ AGRNMD
EUR: MD26AG000000022514025549 Sucursala Bălţi, SWIFT-BANCĂ AGRNMD
USD: MD44AG000000022514032306 Sucursala Bălţi, SWIFT-BANCĂ AGRNMD