Stadiul lucrărilor pe șantierul Catedralei Naționale
Lucrările de construcție la Catedrala Mântuirii Neamului din București au continuat și în perioada sezonului rece și avansează conform graficului de execuție, într-un ritm susținut. La exterior se lucrează la porticurile din partea de nord și sud, la subsolurile adiacente din zona de nord și de est a catedralei, iar acoperișul turlei „Pantocrator” este aproape de finalizare. În interior, în laturile icoanei Maicii Domnului din absida Altarului au fost montate icoanele în mozaic ale Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, iar scenele „Împărtășirea Apostolilor” și „Cortul Mărturiei” la care s-a lucrat în atelier au fost finalizate.
De-a lungul anului 2019, pe șantierul Catedralei Naționale au lucrat în schimburi între 400 și 600 de oameni, numărul variind în funcție de importanța fazelor de construcție. Deoarece sezonul rece în care ne aflăm nu a ridicat probleme meteorologice, graficul lucrărilor a putut fi respectat atât la exterior, cât și în interior.
În perioada decembrie 2019 - februarie 2020, echipele de muncitori au realizat progrese importante pe șantierul Catedralei Naționale, care, după finalizarea structurii de rezistență a corpului principal al edificiului, tencuirea și placarea cu piatră a coloanelor exterioare, au culminat cu demararea lucrărilor de tencuire și apropierea de finalizare a acoperișului turlei „Pantocrator”. Diametrul cupolei este de 18 metri, înălțimea de 9 metri, iar forma este de semisferă. La exterior se lucrează în continuare la porticurile amplasate în dreapta și în stânga edificiului și la subsolurile adiacente din partea de nord și de est a catedralei.
Stadiul lucrărilor pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului ne-a fost prezentat de inginerul Vlad Florin Popescu. „În interior se lucrează la conca Altarului, la finalizarea icoanei Maicii Domnului, și la tencuiala din partea de jos. La exterior lucrăm la structura subsolurilor adiacente, în speță pe partea de nord-est, iar sus finalizăm acoperișul la turla Pantocrator, în măsura în care se mai poate lucra. Se mai lucrează în zona spațiului liturgic exterior la porticele nord și sud”, ne-a spus ing. Vlad Florin Popescu.
În interior, în jurul icoanei Maicii Domnului din absida Altarului a fost realizat un tron inspirat din ceremonialul imperial bizantin, iar în cele două laturi au fost montate icoanele în mozaic ale Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
De asemenea, scenele „Împărtășirea Apostolilor” și „Cortul Mărturiei” au fost finalizate. În continuare se lucrează la partea de font și la proiectul iconografic al catedralei, cu toate scenele care vor face parte din acest ansamblu.
Despre lucrările care se desfășoară în prezent atât în atelier, cât și în catedrală, precum și despre stadiul acestora ne-a vorbit pictorul bisericesc Daniel Codrescu. „Mai avem foarte puțin și finalizăm bolta Altarului, care are o suprafață foarte mare, de aproximativ 950 mp. Între timp, am avansat lucrările pentru pereții verticali, unde sunt suprafețe foarte mari. În momentul de față avem finalizate cele două scene din absida Altarului: «Cortul Mărturiei» și «Împărtășirea Apostolilor». Au început lucrările la celelalte scene mai mici, dar deocamdată lucrăm la ornamente, la tot ce înseamnă partea de decor. De asemenea, am făcut câteva propuneri pentru zona cornișei, de la zona +27m. În principiu, mergem înainte cu iconografia de la zona Altarului. În șantier avem o echipă de 8 persoane care montează ce se realizează, iar restul efectivului de 30 de persoane lucrează în atelier, special pentru acest proiect”, ne-a explicat pictorul Daniel Codrescu.
Catedrala Națională va avea lungimea de 126,10 de metri, lățimea (la abside) 67,70 m, iar înălțimea de 120 m. Construcția catedralei este alcătuită din două componente principale: prima este formată din nivelurile superioare situate peste cota ±0,00 și a doua parte este formată din nivelurile inferioare situate sub cota ±0,00.
Pentru mai multe detalii despre etapele construirii Catedralei Mântuirii Neamului, despre arhitectura edificiului, dar și despre simbolismul acestuia, cei interesați pot accesa site-ul catedralaneamului.ro.