Ştafetă ciclistă naţională la Râmnicu Vâlcea

Data: 29 Mai 2013
În perioada 24-29 mai, Asociaţia „Filantropia“ Oradea, membră a Federaţiei „Filantropia“ a Patriarhiei Române, a organizat, în parteneriat cu Societatea de Scleroză Multiplă din România, în premieră, prima ştafetă ciclistă naţională SM, de conştientizare publică a maladiei sclerozei multiple. În Râmnicu Vâlcea caravana a fost întâmpinată de reprezentanţii Centrului eparhial.
 
Evenimentul a debutat la Oradea, vineri, 24 mai, în parcul „1 Decembrie“, unde s-a dat startul ştafetei, în prezenţa a numeroşi tineri şi copii cu biciclete, care au venit împreună cu părinţii lor pentru a fi alături de cei cinci membri voluntari ai ştafetei, studenţi la specializarea Kinetoterapie în cadrul Universităţii din Oradea.  Aceştia au pornit spre Bucureşti într-o ştafetă ce leagă cinci localităţi din România (Oradea, Bistriţa, Alba Iulia, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea), în care membrii comunităţilor locale, utilizând propriile biciclete, se alătură, ca suporteri, bicicliştilor într-un tur simbolic şi recreativ, organizat într-un parc central din fiecare localitate, pentru a motiva echipa ştafetei şi a le înmâna mesaje de încurajare către cei afectaţi de boală.
 
După ce ştafeta ciclistă a poposit la Sibiu, membrii acesteia au fost întâmpinaţi marţi, 28 mai, în parcul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea de grupuri de elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae“ şi de la Colegiul Economic din municipiu, împreună cu profesorii lor. Acţiunea a fost organizată de către Arhiepiscopia Râmnicului, Asociaţia Codrii Mamului-Fumureni, Asociaţia de Scleroză Multiplă din Vâlcea şi Forumul Cetăţenesc pentru Acţiune Socială şi Educaţie Civică Vâlcea, în parteneriat cu Societatea de Scleroză Multiplă din România. Din partea Arhiepiscopiei Râmnicului la eveniment au luat parte părintele Constantin Olariu, inspector pentru catehizarea tineretului, şi părintele Ionuţ Sandu, specialist în relaţii sociale în cadrul Fundaţiei World Vision România, coordonator regional pentru proiectul „Alege şcoala!“.
 
Scopul campaniei este de a susţine prin colectarea de fonduri persoanele afectate de scleroză multiplă, într-un demers comunitar pentru înfiinţarea unei reţele naţionale de grupuri de suport. Cei prezenţi care au dorit să ajute au cumpărat câte un bilet la tombola ştafetei cicliste. După efectuarea turului simbolic în Râmnicu Vâlcea, echipa ştafetei a pornit spre parcul Herăstrău din Bucureşti, purtând mesajele şi fotografiile de încurajare pe care le-au cules pe durata traseului naţional.
 
„Asociaţia Codrii Mamului-Fumureni, în calitate şi de membru al Federaţiei «Filantropia», a îmbrăţişat iniţiativa Asociaţiei «Filantropia» Oradea de a fi partener în cadrul proiectului «Ştafeta ciclistă SM 2013 - Mobilizează şi uneşte oameni» ce are ca obiectiv susţinerea bolnavilor suferinzi de scleroză multiplă. În România numărul persoanelor care suferă de scleroză multiplă este estimat la aproximativ 8.000 de persoane, dintre care aproape jumătate sunt trataţi. Această boală cronică, cu un tratament adecvat, creşte speranţa de viaţă a pacienţilor cu până la 10 ani. Vom susţine şi în viitor asemenea iniţiative“, a spus Ramona-Elena Bacaran, preşedintele Asociaţiei Codrii Mamului-Fumureni. (Arhid. Ioan Liviu Găman)