Stagii de cercetare în străinătate pentru 180 de doctoranzi bursieri

Data: 12 Ianuarie 2011

Doctoranzii pot beneficia de 3 luni de stagiu de cercetare în străinătate, în universităţi şi instituţii de cercetare partenere din Comunitatea Europeană, cuantumul lunar al bursei fiind de 4.000 de lei. De asemenea, potrivit conf. dr. Cristian Ioan Baban, în proiect sunt prevăzute şi 50 de luni de stagii în universităţi şi institute de cercetare partenere din ţară.

Reprezentanţii Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi vor lansa la începutul săptămânii viitoare proiectul de burse doctorale "Pregătirea doctoranzilor pentru evoluţie şi inserare profesională prin facilitarea accesului la burse de studiu şi prin oferirea de formări complementare recomandate de modelele de bună practică din spaţiul european". Potrivit conf. dr. Cristian-Ioan Baban, responsabil Informare şi Comunicare Proiect la UAIC, proiectul în valoare de 18,8milioane de lei va fi derulat timp de trei ani, fiind cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. "Din grupul ţintă al proiectului fac parte 180 de doctoranzi care îşi vor desfăşura activitatea în 11 din cele 14 şcoli doctorale de la UAIC. Sunt prevăzute în medie pentru fiecare doctorand 33 de luni de bursă pentru activitatea din ţară, valoarea finanţării fiind de 2.200 de lei lunar", a spus conf. dr. Cristian-Ioan Baban. Fiecare doctorand poate beneficia de trei luni de stagiu de cercetare în străinătate, în universităţi şi instituţii de cercetare partenere din Comunitatea Europeană, cu o bursă lunară de 4.000 de lei. "În proiect sunt prevăzute şi 50 de luni de stagii în universităţi şi institute de cercetare partenere din ţară. În acest caz doctoranzii sunt sustinuţi finaciar pentru a se deplasa şi instala în oraşul de resedinţă al instituţiei partenere. Proiectul prevede şi suţinerea participării doctoranzilor la conferinţe internaţionale care se desfăşoară în străinătate sau în ţară", a mai anunţat conf. dr. Cristian-Ioan Baban din cadrul UAIC. Proiectul UAIC va asigura buna desfăşurare a activităţii şcolilor doctorale şi promovarea bunelor practici din spaţiul academic european care susţin inserarea profesională a doctoranzilor.