Stagii de formare pentru profesorii din Cernăuți

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 10 Septembrie 2015

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) se va implica în procesul de formare continuă a cadrelor didactice din Regiunea Cernăuți-Ucraina, a declarat, marți, prorectorul instituției academice, prof. univ. dr. Ștefan Purici, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă, prorectorul a spus că la sfârșitul săptămânii trecute USV a primit vizita unei delegații a Institutului Postuniversitar de Perfecționare a Cadrelor Didactice din Regiunea Cernăuți. Părțile au analizat perspectivele cooperării între cele două instituții, au subliniat necesitatea unei colaborări cât mai strânse și au evidențiat posibilitățile de implicare a USV în procesul de formare continuă a cadrelor didactice din Regiunea Cernăuți, în special a celor care predau în școlile românești. De asemenea, delegația cernăuțeană a efectuat vizite la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și la Casa Corpului Didactic.
Cele două instituții au semnat, în anul 2014, un acord de colaborare ce are ca scop promovarea colaborării în domeniul formării continue a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, stimularea învățării și a performanțelor profesionale în domenii specifice de formare prin mobilități, cursuri, seminarii și conferințe pentru profesorii care predau limba și literatura română în Regiunea Cernăuți.