Stagii de instruire remunerate la Comisia Europeană
Cei interesați să învețe cum funcționează Comisia Europeană sau una dintre agențiile executive ale acesteia se pot înscrie până la data de 31 august pentru un stagiu de instruire de 5 luni remunerat cu aproximativ 1.000 de euro/lună. Stagiile încep la 1 martie sau 1 octombrie, în fiecare an, iar în prezent sunt deschise înscrierile pentru stagiile care vor începe în luna martie 2016, după cum informează Comisia Europeană citată de portalul euractiv.ro. Persoanele selectate vor primi o remunerație de 1.000 euro/lună plus rambursarea cheltuielilor de deplasare, având posibilitatea să mai primească şi polițe de asigurare medicală sau în caz de accident. Programul de stagii este deschis absolvenților de studii universitare care au obținut cel puțin diploma de licență, cunosc foarte bine limba engleză sau franceză și încă o limbă oficială a Uniunii Europene. (Oana Nistor)