Stagii de practică la fermele elveţiene pentru tinerii români
Începând cu luna iunie a acestui an, Asociația Agriviva din Elveția oferă posibilitatea înscrierii la stagii de practică în ferme elvețiene pentru tinerii din România și Bulgaria. „Asociația are ca obiectiv principal pregătirea profesională și culturală, activitatea de bază constând în intermedierea de stagii de practică în ferme elvețiene, pentru tineri între 16 și 25 de ani. În ultimii 3 ani, asociația a sprijinit efectuarea de stagii a unui număr de 2.000 de persoane, atât elvețieni, cât și străini”, după cum informează Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Cei care doresc să se înscrie trebuie să aibă minimum 16 ani la momentul începerii practicii, iar procedura de selecționare cu taxă de înscriere poate fi accesată la adresa de: www.agriviva.ch. Stagiile se pot întinde pe durata a maximum două luni, în special în lunile iulie și august, fermierii asigurând condiții de stagiu și cazare contra sumei de 230 franci de persoană pe săptămână, precum și bani de buzunar, în funcție de orele de muncă prestate.