Stagii de practică şi pregătire pentru studenţi în cadrul MAE
Şeful diplomaţiei române crede în valoarea tinerilor români care studiază sau se află temporar în străinătate şi excelează în domeniile lor de activitate, acestora urmând să li se atribuie un rol cât mai important în promovarea obiectivelor ţării noastre. „Expertiza tinerilor români care se află la studii sau deja au terminat studiile şi s-au remarcat în domeniile lor de excelenţă în mediile profesionale din străinătate în care activează se poate transforma într-un instrument valoros de promovare a obiectivelor interesului naţional, dar poate să aducă o valoare adăugată şi demersurilor diplomaţiei române“, a declarat, ieri, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, în cadrul ceremoniei de semnare a protocolului de colaborare între Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). Pe viitor, tinerii interesaţi pot efectua stagii de practică şi pregătire în misiunile diplomatice şi consulare ale României, în Centrala MAE. (Oana Nistor)